iulia

Născut într-o clopotniţă, într-un sat din Alpii Elvețieni, Moses, fiul unei sărmane surdo-mute este înzestrat cu un auz remarcabil şi cu o voce la fel de limpede precum sunetul uriașelor clopote sub care a văzut lumina zilei. Sunetele îi vor fi harta cea mai de încredere pe parcursul vieții sale marcate de muzică, la început în corul unei mănăstiri și, în cele din urmă, pe scenele celor mai de seamă teatre din Viena și din Veneția. Binecuvântare, dar și blestem, vocea sa angelică este vocea unui musico, castrat împotriva propriei voințe, pentru a-i păstra puritatea și limpezimea. Moses își va trăi iubirea pentru o tânără nobilă din Sankt Gallen cu intensitate fidelă și tragism, până la capăt, asemenea lui Orfeu, în opera cu care își face neașteptat debutul pe scenă, la premiera dirijată de celebrul Gluck.

Adevăruri sfâșietoare, frumusețe, artă, ură, conspirații, zâmbete printre lacrimi și mai ales sunete care să exprime emoții într-un limbaj universal... romanul lui Harvell înfățișează o poveste strălucitoare și gravă, ca bătaia în amurg a marelui Pummerin, din Catedrala Sfântul Ștefan.

Roman publicat în 12 țări


Copertă: broşată, cu clapetă
Format: 150 x 215 mm
Număr pagini: 464
Data apariţie: octombrie 2011
ISBN: 978-606-600-456-5
3 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

În lumea în care trăieşte Cassia, nimic nu este lăsat la voia întâmplării. Cineva – Societatea – hotărăşte pentru toţi: ce să mănânce, cu ce să se îmbrace, cu cine să se căsătorească sau unde să lucreze. Când Cassia află că cel mai bun prieten al ei îi va fi Pereche, consideră această alegere perfectă. Nu pentru mult timp însă, căci imaginea care-i apare pentru o fracţiune de secundă pe microcardul ce conţine date despre Perechea ei aparţine unui alt băiat... Viaţa ei de până acum, atât de atent rânduită, este complet dată peste cap, iar consecinţele acţiunilor ei nu se lasă mult aşteptate.

Legăminte este prima carte dintr-o trilogie despre riscurile asumate în numele iubirii, despre prietenie, speranţă şi curaj.

„O poveste de dragoste distopică, scrisă de un suflet de poet... În sfârşit, o minunată lume nouă de care fanii seriilor Amurg sau Jocurile foamei o vor adopta ca fiind a lor.” Kami Garcia şi Margaret Stohl, autoarele romanului Cronicile Casterilor

Roman publicat în 31 de țări!

0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Cu ajutorul lui Damon, Elena l-a salvat pe vampirul ei iubit, Stefan, din adâncurile Dimensiunii Întunecate. Dar nici unul dintre fraţi nu a scăpat neatins.

Stefan este slăbit de lunga lui detenţie şi are nevoie de mai mult sânge decât îi poate da Elena. Iar Damon, transformat printr-o magie ciudată în om, va face orice ca să redevină vampir – chiar şi să se întoarcă din nou în iad.

Dar ce se va întâmpla când o va lua din greşeală cu el pe Bonnie, iar Elen a şi Stefan vor porni pe urmele lor? Şi ce vor face ceilalţi când vor descoperi că sursa întregului rău e mai întunecată – şi mai aproape – decât şi-ar fi putut ei imagina?

Traducere din limba engleză de: Mirella Acsente
ISBN: 978-973-102-384-7
Nr pagini: 608
Format: 13 x 20 cm
Aparitie: 2011

Pret: 44.90 lei
1 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

O EXPLORARE PROFUNDĂ A MECANISMELOR NEVĂZUTE CE ANIMĂ DORINŢA SEXUALĂ

Un tânăr american soseşte la Palazzo d’Oro, în Sicilia, în anii ’60. Sărac, dar debordând de trufia tinereţii şi de talent artistic abia înmugurit, acceptă propunerea de a deveni companionul unei frumoase şi fascinante aristocrate. Iar relaţia lor – formală şi rece în timpul zilei, toridă şi pătimaşă noaptea – îl duce într-un punct în care nimic, nici măcar iubita lui, nu este ceea ce pare.

UNA DINTRE CELE MAI PLINE DE FORŢĂ ŞI INCITANTE SCRIERI ALE LUI THEROUX


Traducere din limba engleză şi note de: Monica Bottez
ISBN: 978-973-102-379-3
Nr pagini: 384
Format: 13 x 20 cm
Aparitie: 2011

Pret: 39.90 lei
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

„CEL MAI BUN ROMAN POLIŢIST DIN ULTIMA VREME…”


Lionel Essrog este o ciudăţenie a Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în fel şi chip. Împreună cu trei veterani de la Orfelinatul pentru băieţi St Vincent, el munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Viaţa fără Frank Minna, charismaticul Rege al Brooklynului, ar fi de neimaginat, prin urmare cui îi pasă dacă sarcinile pe care acesta le încredinţează băieţilor sunt… ei bine, nu chiar legale. Dar când Frank este înjunghiat mortal, unul dintre colegii lui Lionel ajunge la închisoare, ceilalţi doi se luptă pentru a-i ocupa locul, văduva victimei fuge din oraş, iar lumea lui Lionel este complet răvăşită. Însă iată că acest paria, care cu greu poate purta chiar şi o simplă conversaţie, luptă să descâlcească iţele cazului, încercând în acelaşi timp să-şi ţină sub control efectele bolii.

Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi.

„Plin de dialoguri sclipitoare şi răsturnări de situaţie… O aventură fascinantă.” – GUARDIAN

„O carte remarcabilă… Orfani în Brooklyn este, printre altele, o poveste despre orfani, o satiră a spiritului Zen din metropola newyorkeză şi o istorie detectivistă încărcată de mister.” – TIME OUT NEW YORK

Cartea are 464 pagini, formatul 13 x 20 cm şi costă 39,90 lei (preţ de listă). De pe site o veţi putea cumpăra cu reducerea de 20%.

0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Seria SHADOW FALLS de C.C. Hunter în curând la LEDA

O nouă serie, trilogie de fapt, care vă va fascina şi vă va obseda. Bine aţi venit în tabăra Shadow Falls, adânc ascunsă în inima pădurii din jurul oraşului Fallen!
Denumiri predestinate, mister şi suspans completează cadrul în care se desfăşoară o poveste pe care o citeşti cu sufletul la gură..
Pe mine m-a dus imediat cu gândul la alte două titluri publicate de noi, Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis şi Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe, apoi mi-a adus aminte de Vampirii din Morganville a lui Rachel Caine şi de Forţele răului absolut a lui Kelley Armstrong. Vă spun asta ca să aveţi cumva nişte repere foarte aproximative, dar cunoscute.
O informaţie notabilă: primul volum s-a vândut la debut, evident pe piaţa americană, cu 20% mai mult decât Semnul, primul volum din seria Casa Nopţii de P.C. şi Kristin Cast.

Kylie Galen nu a avut parte de prea multe bucurii la viaţa ei. Părinţii ei divorţează. Prietenul ei s-a despărţit de ea. Bunica ei a murit şi acum cineva o urmăreşte pas cu pas. Din nefericire, ea pare să fie singura persoană capabilă să-l vadă pe urmăritor. Şi tocmai de aceea va ajunge pe canapeaua unui psihiatru. Iar acest medic, mai trăsnit de felul lui, o va trimite pe Kylie în tabăra de la Shadow Falls. Kylie şi părinţii ei cred că este vorba despre o tabără destinată tinerilor cu probleme. Dar se înşală. Shadow Falls este o tabără pentru fiinţe supranaturale: vampiri, vârcolaci, zâne, vrăjitoare şi creaturi care îşi schimbă înfăţişarea. Şi, dacă e să creadă în spusele conducătorului taberei, chiar şi Kylie este în realitate una dintre aceste fiinţe. Dacă e adevărat sau nu, precum şi restul intrigilor şi aventurilor le veţi putea citi în primul trimestru al anului 2012, când preconizăm că vom publica acest volum.

Odată bine instalată în tabăra de la Shadow Falls, Kylie Galen este decisă să descopere cât de departe poate merge cu puterile ei supranaturale. Dar confruntată cu insistenţele unei fantome care vrea să o prevină de iminenta moarte a unei persoane dragi, cu un vampir ticălos care comite crime după crime şi conştientă de un al şaselea simţ care îi spune că pe urmele ei se află mereu cineva, Kylie realizează că pentru moment trebuie să renunţe la căutarea de răspunsuri.
Şi, ceea ce este şi mai rău, în momentul când este gata să îşi dăruiască inima lui Derek, acesta pare să dea înapoi. Când Lucas, un vârcolac de care pe Kylie o leagă un trecut secret, revine, ea se simte mai tulburată ca niciodată. Weekendul petrecut împreună cu mama ei ar fi trebuit să-i aducă pacea şi liniştea de care Kylie avea nevoie, dar în schimb acesta se dovedeşte a fi chiar un moment decisiv. Cineva din lumea întunecată a supranaturalului are planuri în ceea ce o priveşte pe Kylie – iar aceasta va avea nevoie de toate forţele de care dispune pentru a se întoarce la Shadow Falls în viaţă. Veţi putea citi cum se va descurca pe la începutul celui de-al doilea trimestru al anului viitor, când va apărea ediţia în limba română.

0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Hello!
Iata ca s-a incheiat si al doilea concurs organizat de noi. Dupa ce am citit impreuna cu Elena toate comentariile lasate de voi am ales in sfarsit un castigator. Acesta nu a fost ales numai dupa motivare ci si dupa activitatea de pe blog . Fericita castigatoare este Kyky.
Vreau sa va multumesc tuturor pentru participare si sponsorului care a facut posibil acest concurs -LIBRARIA ONLINE LIBRIS
Kyky astept sa imi dai datele tale de contact pe mess.
Va multumesc inca o data!
2 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Pe siteul extracarti.ro aveti ca recomandare cartea "Fructul interzis. Romanul erotic al unei femei din lumea araba". Titlul este captivant. Pe mine m-a facut sa citesc descrierea cartii. Sunt o fana a acestor carti, stilul mi se pare mult mai atractiv, daca as putea mi-as construi o casa numai cu carti de acest gen, insa, nu ne putem permite orice. Raman insa cu o mica si buna impresie despre acest titlu si poate intr-o zi  ma voi trezi cu cartea in maini. Promit ca atunci nu ii voi da drumul pana nu o voi termina.


Fructul interzis. Romanul erotic al unei femei din lumea araba - Nedjma"Un roman erotic scris de o femeie din lumea araba"! In fata unei asemenea prezentari, mintile neincrezatoare au banuit mai intai o strategie de marketing. Cu toate acestea, putini cei care sa nu fi fost deindata sedusi de aceasta carte surprinzatoare, care conjuga erotismul, mania, senzualitatea, desantarea si poezia cu o indiscutabila finete!
Despre autoarea romanului stim ca traieste intr-o tara din Maghreb si ca este acum in varsta de patruzeci de ani. Sa mai adaugam ca are talent... si curaj. PseudonimulNedjma, sub care se ascunde, sa fie oare o pavaza eficienta impotriva furiilor integriste? Greu de crezut..."- Lire, 2004
Iata o marturie extraordinara: o tanara femeie din lumea araba indrazneste sa transgreseze tabu-ul sexului si al tacerii pentru a-si povesti viata intima! O educatie represiva, un mariaj fortat in care sexualitatea echivaleaza cu violul, o eliberare disperata ce inseamna automat alungarea din familie, o pasiune senzuala si ucigatoare, in fine, libertatea unui destin de curtezana...
Aceasta carte voluptoasa, incandescenta, jubilatorie si stralucitoare este un act politic, o recastigare a dreptului de a vorbi si a trai.
Dezvaluindu-se prin roman, autoarea este inca nevoita sa se ascunda in spatele voalului si al numelui atunci cand este invitata in emisiunile TV.
O capodopera erotica, o declaratie de iubire si manie. Un soc.
"Nedjma glorifica erotismul, ridicandu-l la rangul de extaz religios, de ruga mistica... O contributie indrazneala la literatura erotica."
- Kirkus Reviews
"O carte teribil de puternica: iata, scrisa de o femeie musulmana, povestea densa si pasionanta, lipsita de concesii sau iluzii, a unei pasiuni sexuale."
- Catherine Millet, autoarea cartii Viata sexuala a Catherinei M.
"O adevarata Guerilla literara! Fructul interzis este un act de rezistenta politica, redand revolta unei femei arabe ce-si revendica hotarat libertatea asupra placerii, trupului si limbajului."
- Der Spiegel
"Dorinta mea de a scrie s-a nascut mai intai de toate din constatarea ca nu exista romane erotice scrise de femei arabe. Trebuia sa se inceapa intr-o buna zi (...) Cartea mea nu face decat sa continue un gen uitat in care traditia araba a excelat si care este complet ocultat astazi. Amintesc de fapt ca la noi arta sexualitatii era impartasita fidelilor in moschee si ca cele mai frumoase tratate erotice ale literaturii universale au fost scrise de arabi (...) Apartin unei traditii in care inainte de a face dragoste, iti faci rugaciunea. Contrar conceptiei crestine despre placerea ca pacat, placerea constituie in islam o datorie a credinciosului."
Etichete: , , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Cei de la Leda au inteles ca Academia Vampirilor au devenit ca niste Liturghii pentru fanele vampirilor, asa ca au decis sa ne faca o mare SURPRIZA! 50% reducere la orice volum din serie. Bineinteles transportul este GRATUIT. Ce mai asteptati? Promotie valabila in limita stocului disponibil.

elena

I. PROMOŢII ÎN DIVERSE REŢELE
A. Pe site-ul LEDA aveţi, începând de azi până la sfârşitul lunii, promoţie la toate volumele din seria Academia Vampirilor de Richelle Mead. Reducerea este de 50%, transportul gratuit:http://www.ledabooks.ro/Promo_AcademiaVampirilor/
B. La hypermarketuri avem o promoţie la CORA, menţionată şi în catalog, cu cărţi de beletristică LEDA, la preţul de 13 lei pe volum.:  http://www.cora.ro/index.php?sectiune=002&categorie=x&p=sql_002_00&md=x&smd=0000000038#/16/
În reţeaua CARREFOUR  avem capăt de raft pentru 6 titluri fantasy CORINT JUNIOR, o parte dintre cele cu care am avut promoţia pe site, cea până la 30 septembrie. Dacă aţi ratat-o pe-aceea, luaţi-vă cărţile de la ei!
C. La diverşi distribuitori din ţară se derulează mai multe promoţii. O sa vă înşir aici firmele:
  • Libris Braşov, 30% reducere la toate cărţile Leda şi 35% reducere la 20 de titluri fantasy şi urban fantasy Corint Junior;
  • Prăvălia cu cărţi Constanţa are reducere de minim 30% la toate titlurile Leda, aveţi mai jos linkul: http://www.pravaliacucarti.ro/filtru:3-editura:6-corint-leda;/sortare:42-data-activare:desc/pagina:1
  • De asemenea, pe Fantasy Leda sunt reduceri de 30% la Sedcom Suceava (Librăriile Alexandria), Librăria Corina din Arad, One Distribution în Cluj, Iaşi şi Timişoara, Librăria Esotera din Timişoara, Librăriile Mara Libris din Baia Mare, Columb din Piteşti, valabile până pe 31 octombrie
  • Promoţii cu 20% reduceri la Fantasy Leda se derulează şi în librăriile Sedcom Iaşi şi Prolibris Botoşani, valabile tot până pe 31 octombrie.
Sper ca informaţiile mele să acopere o arie cât mai largă, teritorial vorbind, şi să vă folosească.
II. APARIŢII
Sper că v-aţi luat volumul al doilea din Vampirii Sudului de Charlaine Harris, Moartea la Dallas, apărut ieri cu revista Bravo Girl. Dacă nu aţi făcut-o, vă sfătuiesc să daţi fuga la chioşc şi să-l luaţi, cei de la Bravo ne-au zis că după ce văd cum se mişcă pe piaţă şi acest volum ne vor comunica decizia lor referitoare la continuarea seriei. Oricum, indiferent de aceasta, nu uitaţi că marţea viitoare va apărea la chioşcuri volumul al treilea, Clubul morţilor.
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Va era dor de Academia Vampirilor? Pentru iubitorii acestei serii, este bine sa stiti ca pe data de 28 noiembrie va fi lansat ghidul oficial din care veti putea multe multe lucruri interesante , interviuri , profiluri ale personajelor , cat si alte surprize. NU TREBUIE SA VA LIPSEASCA din biblioteca daca sunteti FANI!
Ghidul va aparea si in Romania, lansat de cei de la Leda, dar sanse slabe anul acesta, cu siguranta anul viitor.
sursa: Raftul Cartilor Vampiresti

Etichete: , , 3 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Cu totii ne intrebam adesea ce este defapt fericirea. Este o stare de bine, asta e un lucru cert. Pentru fiecare dintre noi, fericirea are insa alta valoare, alta explicatie, alt sens. Cartea lui Denis Robert - "Fericirea. Jurnalul unei pasiuni" prezinta una din viziunile despre ceea ce poate insemna fericirea. Sex? Placere?Erotism in mod cert. Trebuie sa cititi neaparat aceasta carte.
O puteti gasi pe site-ul celor de la editura 3, sau o puteti cumpara de pe elefant.ro cu o reducere de 40%. 


Un roman erotic despre supunere si dominatie, un fel de «Povestea lui O» plasata in secolul 21.
El este un scriitor de 39 de ani, aflat in asteptarea unor zile mai bune. Ea este cu zece ani mai tanara decat el si a studiat Artele. Amandoi sunt casatoriti si amandoi, in aceeasi masura, plictisiti. Se plac, se evita, se regasesc. Rezultatul: pasiune la prima vedere si o dorinta care nu inceteaza sa creasca pe masura ce se implineste. Drogati unul cu celalalt, nu isi doresc altceva decat doze din ce in ce mai puternice de erotism. Asa incepe fericirea. Ducand doua vieti, una oficiala, cealalta nu. Punand mai presus de orice chemarea trupului. Crezand in aceasta fericire.
Etichete: , , , 1 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena

Precomandă în libhumanitas.ro; livrare începând cu data de 20 octombrie
Aici începe un nou capitol din viaţa ta!
În cel mai personal roman al său de până acum, Paulo Coelho ne invită într-o curajoasă şi insolită călătorie către descoperirea de sine. La fel ca protagonistul celebrului său roman Alchimistul, Paulo trece printr-o profundă criză sufletească. Pentru a găsi o cale spre renaştere şi îmbogăţire spirituală, hotărăşte să aleagă un nou început, călătorind, cunoscând oameni şi descoperind locuri.
În acest periplu, menit să-i redea energia şi pasiunea pierdute, Paulo poposeşte mai întâi în Africa, apoi în Europa, ajungând în Asia cu Transsiberianul. Întâlnirea cu Hilal este însă cu totul neaşteptată. Tânăra violonistă este de fapt femeia pe care, cu cinci veacuri în urmă, a iubit-o, dar a trădat-o, gest care îi întunecă existenţa prezentă şi îl împiedică să fie fericit. Alături de ea, Paulo va începe o călătorie mistică în spaţiu şi timp, descoperind calea către dragoste, către iertare şi către curajul de a depăşi încercările inevitabile ale vieţii.
Aleph ne îndeamnă să ne privim cu alţi ochi trecerea noastră prin această lume: am ajuns acolo unde vrem să fim? Facem într-adevăr ce ne dorim?
Schimbă-ţi viaţa. Rescrie-ţi destinul.
Unele cărţi se citesc. Aleph se trăieşte.
sursa: aici.

Sunt sigura ca sunt multi pasionati de Coelho. Mie personal, imi place stilul scriitorului. Astept parerile voastre. :)
Etichete: , , , 1 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena



Nu ratati maine, 4 octombrie, al doilea volum din indragita serie! Doar cu revista BRAVO GIRL!
Etichete: , , 1 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

PACHET ACADEMIA VAMPIRILOR VOL.(1-6) DE RICHELLE MEAD

Puteti achizitiona cartile din seria Academia vampirilor cu o reducere de 35% la pretul de 117,00
Pret vechi: 180.00 lei


Pachetul contine cele 6 volume ale seriei:
  • Academia vampirilor Vol. 1
  • Initierea. Academia vampirilor Vol. 2
  • Atingerea Umbrei. Academia vampirilor Vol. 3
  • Juramant de sange. Academia vampirilor Vol. 4
  • Limitele spiritului. Academia vampirilor Vol.5
  • Sacrificiu Final. Academia Vampirilor Vol. 6
1 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia
Iertarea
Copertă: cartonată
Format: 140 x 210 mm
Număr pagini: 304
Data apariţie: 27 septembrie 2011

Aici aveti o mica surpriza.Primul capitol din carte.

P.S : pentru ce ce nu au vazut inca site.ul oficial Casa noptii puteti intra aici
1 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Incepand cu data de 7 octombrie,  revista Click pentru femei pune la dispozitie o colectie pentru romanticii infocati - Jane Austen. 
Pretul este de doar 9.99 lei. iata deci cum va puteti face viata mai frumoasa cu doar 10 lei. :)

Primele carti ale colectiei Jane Austen – Click pentru femei :
  • Ratiune si simtire
  • Parcul Mansfield
  • Mandrie si prejudecata
  • Persuasiune. Manastirea Northanger
  • Emma
7 octombrie - primul volum -  Ratiune si simtire
Etichete: , , , , 1 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena

Viitorul va începe din 4 octombrie la Editura LEDA!
Fanii literaturii urban fantasy cu vampiri nu trebuie să se sperie, vom continua editarea cărţilor lor preferate. Cu acest articol vreau doar să anunţ demararea unei noi direcţii de publicare, pe care analiştii pieţei de carte din Occident o consideră a fi viitorul (vezi articolul din Bookseller pe iulie 2011). Sunt absolut convins că veţi fi cu toţii fascinaţi de aceste serii noi, din care nu lipsesc acţiunea, romance-ul şi misterul.
1. EVE de Anna Carey
În această nouă serie epică, Anna Carey, asemenea mult mai titratei ei predecesoare în domeniul distopiilor, Margaret Atwood (şi mă refer aici la celebrul roman Povestirea cameristei), imaginează un viitor deopotrivă frumos (prin afirmarea perenităţii valorilor general umane) şi înspăimântător. Cititorii se vor delecta cu o poveste incitantă despre o dragoste interzisă şi aventuri extraordinare.



2. UGLIES de Scott Westerfeld
Dincolo de aventuri, cititorii vor descoperi o viziune tulburătoare asupra propriei noastre societăţi, numită aici „Ruinele Ruginite” – ruine rămase după ce un virus a distrus toate depozitele petroliere. Adolescenţii vor fi captivaţi de acest roman, iar sfârşitul plin de suspans le va trezi curiozitatea.

3. DIVERGENT de Veronica Roth 
O SINGURĂ ALEGERE TE POATE TRANSFORMA RADICAL. Halucinant este CUM şi în CE!? Un thriller distopic plin de decizii surprinzătoare, trădări cumplite, consecinţe uimitoare şi poveşti de dragoste neaşteptate.
Veronica Roth a absolvit Northwestern University, obţinând un master în scriere creatoare. În anii studenţiei, în loc să se ocupe de teme, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină DIVERGENT. A fost într-adevăr o hotărâre care i-a transformat destinul. În prezent, Roth îşi dedică tot timpul scrisului şi locuieşte lângă Chicago. Nu ratati aceasta serie!

Etichete: , , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena

LISTA APARIŢIILOR FANTASY ZONE PÂNĂ LA SFARŞITUL ANULUI 2011
Octombrie
  • Eve, primul volum din trilogia Eve de Anna Carey
  • Întoarcerea: Miez de noapte, volumul 7 din Jurnalele vampirilor de L. J. Smith
  • Dead Reckoning, volumul 11 din seria Vampirii Sudului de Charlaine Harris
  • Betrayals, volumul 2 din seria Altfel de îngeri de Lili St. Crow
Noiembrie
  • Revelations, volumul 3 din seria Sânge albastru de Melissa de la Cruz
  • Divergent, volumul 1 din trilogia Divergent de Veronica Roth
  • Paranormalcy, volumul 1 din seria Paranormalcy de Kierstin White (CORINTeens)
  • Uglies, volumul 1 din seria Uglies de Scott Westerfeld (CORINTeens)
  • This Dark Endeavour, volumul 1 din seria Ucenicia lui Victor Frankenstein de Kenneth Oppel
  • Unbelievable, volumul 4 din seria Micuţele mincinoase de Sara Shepard
  • The Stolen, volumul 2 din trilogia Cele nouă vieţi ale lui Chloe King de Liz Braswell
  • The Lying Game, volumul 1 din seria The Lying Game de Sara Shepard
Decembrie
  • Fade Out, volumul 7 din seria Vampirii din Morganville de Rachel Caine
  • Scarabeul, volumul 3 din trilogia Profeţiile oracolului de Catherine Fisher (Corint Junior)
  • Succubus Shadows, volumul 5 din seria Georgina Kincaid de Richelle Mead
BUN! Şi-acum câteva precizări:
  1. Titlurile în limba română, acolo unde nu sunt date, vor fi comunicate ulterior, când vor fi stabilite de traducători, de comun acord cu redacţia.
  2. S-ar putea ca pe parcurs să se mai schimbe câte ceva în lista de apariţii, adică să intervină întârzieri sau amânări.
  3. E posibil, de asemenea, să avem şi surprize noi, titluri neanunţate care să intre în listă.
  4. Detalii despre fiecare dintre cărţile de mai sus veţi avea pe măsură ce ne apropiem de data publicării.
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Iertarea de P.C.Cast ,Kristin Cast in curand la editura Litera !!!

“… Găseşte-o pe Zoey Redbird! Condu-mi spiritul la ea! Urmează legătura dintre noi! Dacă ea se află în Ţinutul Viselor, nu se poate ascunde de mine. Spiritele noastre se cunosc prea bine. Acum pleacă!”

Cât de strânse trebuie să fie legăturile de prietenie și cât de puternică afecțiunea, pentru a înlătura rănile unei inimi rănite?

P.C. CAST este o premiată autoare de literatură fantastică şi paranormală şi un profesor îndrăgit. Fiica ei, KRISTIN CAST, are şi ea premii pentru jurnalism, dar şi pentru poezie.

Vândută în milioane de exemplare, seria Casa Nopţii se bucură de un uriaş succes internaţional!

În pregătire, volumul al nouălea.

Găseşte-o pe Zoey Redbird. Condu-mi spiritul la ea. Urmează legătura dintre noi. Dacă ea se află în Ţinutul Viselor, nu se poate ascunde de mine. Spiritele noastre se cunosc prea bine. Acum pleacă!

Sper sa va placa .Eu una iubesc coperta :x!

Ce parere aveti ?

0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Vreau sa va amintesc faptul ca maine gasiti primul volum din seria Vampirii Sudului la pret promotional impreuna cu revista Bravo!
Spor la citit si good luck la prins o revista de la chiosc! :)
Morti pana la apus - la doar 10.99 lei!

Etichete: , , , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia
Pentru mai multe detalii puteti intra aici
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

O FASCINANTĂ AVENTURĂ DISTOPICĂ, PETRECUTĂ ÎN 2032, LA ŞAISPREZECE ANI DUPĂ CE UN VIRUS MORTAL A ŞTERS APROAPE ÎNTREAGA POPULAŢIE DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI EVOCATIVĂ, ROMANTICĂ ŞI UNEORI ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, EVE ESTE PRIMUL ROMAN DINTR-O NOUĂ TRILOGIE CAPTIVANTĂ, CU O EROINĂ DE NEUITAT.

În ultima noapte petrecută în şcoala de fete unde este elevă, Eve descoperă ceea ce se întâmplă în realitate cu absolventele – şi soarta cumplită care le aşteaptă.
Evadând din singurul cămin pe care îl cunoscuse vreodată, ea porneşte într-o călătorie lungă, presărată cu piedici înşelătoare, în căutarea unui loc în care să poată supravieţui. Pe drum îl întâlneşte pe Caleb, un băiat rebel şi dur, care trăieşte în sălbăticie. Separată de bărbaţi întreaga viaţă,
Eve fusese învăţată să se teamă de aceştia, dar Caleb îi câştigă treptat încrederea… şi inima. Când soldaţii încep să îi vâneze, Eve trebuie să aleagă între adevărata dragoste şi propria ei viaţă.

EVOCATIVĂ, ROMANTICĂ ŞI UNEORI ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE, EVE ESTE PRIMUL ROMAN DINTR-O NOUĂ TRILOGIE CAPTIVANTĂ, CU O EROINĂ DE NEUITAT.

Traducere din limba engleză de: Alexandru Sasu şi Shauki Al-Gareeb
Nr pagini: 288

Format: 13 x 20 cm
Aparitie: 2011
Pret nou: 22.43 lei
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Hei!Incep prin a ne cere scuze !
Dupa cum stiti am avut ceva probleme legate de concursul sponsorizat de libraria online Libris ,mai precis nu puteati posta comentarii si nu va puteti inscrie la concurs.Din moment ce aceasta problema nu a fost inca remediata, eu si Elena ne-am gandit la o solutie !
Concursul se va desfasura pe Facebook.Regulie raman aceleasi.

Pentru a va inscrie la concurs trebuie doar sa urmariti blogul nostru prin GFC si Facebook si sa lasati un comentariu pe facebook care sa contina link-ul cartii dorite si sa ne motivati putin dorinta arzatoare de a rasfoi aceasta carte la voi acasa.

Castigatorul va fi ales in functie de numarul de participanti si de raspunsurile date.De asemenea am schimbat si perioada de inscriere 13. 09 - 05.10 2011 datorita numerului mic de participanti

Cei ce s-au inscris pana acum in concurs sunt vor ramane inscrisi
Comentariile le puteti lasa aici
Va asteptam cu inscrieri pentru concurs! :)
Ne cerem scuze inca o data si va multumim pentru intelegere!
3 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Cei de pe elefant  ( cum suna asta?:>) au o promotie geniala. Multe multe titluri la pret redus+ un mic cadou surpriza pentru primele 125 de comenzi! Puteti vedea despre ce surpriza este vorba in imaginea de mai jos. Eu v-as sfatui sa nu ratati aceasta promotie. Puteti gasi carti la un pret avantajos pe care vi le doriti, sau pe care ati fi curiosi sa le cititi. Lectura placuta. :)

Etichete: , , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Va invit sa va delectati cu noul site al celor de la Leda.
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

SÂNGE ALBASTRU de Melissa de la Cruz continuă la Editura Leda

Editura Leda a achiziţionat drepturile de traducere pentru următoarele două volume din seria Sânge Albastru de Melissa de la Cruz:

vol. 3: REVELATIONS

vol. 4: THE VAN ALEN LEGACY





Noile aventuri ale lui Schuyler von Alen şi ale prietenilor săi, deja cunoscuţi din primele două volume – Sânge Albastru şi Bal Mascat –, vor fi în curând dezvăluite şi fanilor din România.

Ce parere aveti ?
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

I. PROMOŢII

  • La CORA este în promoţie până pe 3 octombrie Perfect, volumul 3 din seria Micuţele mincinoase de Sara Shepard, la un preţ excelent: 20,99 lei.
  • Vă reamintesc faptul că la LIBRIS Braşov e în desfăşurare, până la sfârşitul lunii septembrie promoţia cu reducere de 30% pentru toate titlurile LEDA.
  • Continuă, tot până la sfarşitul lunii, promoţia Urban Fantasy&Fantasy CORINTeens/Corint Junior pe magazinul virtual şi pe blogul LEDA: http://www.grupulcorint.ro/promo_fantasy/. Veţi găsi aici 11 titluri cu reducere 40%, cărţi una şi-una.
  • Promoţia de la punctul anterior va fi preluată de la 1 octombrie şi de LIBRIS Braşov. Va fi pentru 25 de titluri, deci mai extinsă decât cea de pe site-ul nostru. Când voi avea disponibile detaliile şi linkul acesteia, vi le voi comunica. S-au mişcat mai greu decât estimaseră, dar asta nu vă împiedică cu nimic să profitaţi de reducerile pe care le vor avea.

II. BLOGURI SPONSORIZATE

Trebuie să vă anunţ că lista cu noile bloguri sponsorizate va fi comunicată la sfârşitul lunii, cel mai probabil miercurea viitoare.
Ce pot să vă spun, este că dintre blogurile sponsorizate până acum, doar cele care nu mai sunt active vor ieşi din listă. Celelalte şi-au făcut cu brio treaba şi le mulţumim, sperând să fie la fel de atrăgătoare şi de interesante şi pe viitor.

III. CĂRŢI/SERII NOI

Deşi mi-aş fi dorit să vă surprind şi azi cu ceva nou, din păcate următoarea prezentare de cărţi sau serii noi o voi putea face abia miercurea viitoare. Prin urmare, ziua de azi nu e cu surprize la acest punct.

IV. APARIŢII

Fiindcă mulţi dintre voi au insistat să le dau această informaţie, lista cu apariţiile pe octombrie va fi dezvăluită tot miercurea viitoare. Până atunci, vă invit să vă familiarizaţi cu noul look al site-ului nostru şi să vă delectaţi cu fragmentele din cărţile în curs de apariţie.

0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Cumpara saptamana asta 3 titluri Nemira si platesti doar doua dintre ele !Pentru fiecare 3 produse din cosul tau, cel cu pretul cel mai mic este CADOU!
Oferta este valabila pentru toate titlurile Nemira si dureaza pana la sfarsitul saptamanii
Promotia este valabila si pentru comenzi mai mari de 3 produse.
Eu zic sa profitati de oferta si sa va cumparati titlurile preferate !
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
elena
Ne incepem saptamana cu o cafea si noi reduceri de la elefant.ro. :)
Link

Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Nu rata editia de chiosc
VAMPIRII SUDULUI

Din 27 septembrie intruna cu revistele BRAVO SI BRAVO GIRL numai cu 10,99 lei!!

VOLUMUL 1

Morti pana la apus este prima carte din seria Vampirii sudului ,care a cunoscut deja succesul pe numeroase meridiane ale globului.Ea ne ofera un amalgam indraznet de genuri (politist, science-fiction, dragoste), o imbinare de talent si imaginatie, umor si suspans, mister si erotism.
Tanara telepata Sookie Stackhouse, eroina romanului si a intregii serii, locuieste in Bon Temps, un orasel aparent pasnic din Louisiana. si tot aici, vampirul Bill face eforturi pentru a se integra in societatea oamenilor si a fi acceptat de localnici. Din momentul in care Bill se indragosteste de Sookie, actiunea incepe sa se deruleze alert si nimic nu poate sta in calea celor doi.

Charlaine Harris ne surprinde printr-o abordare cu totul originala a lumii fascinante a creaturilor noptii, precum si a relatiei acestora cu oamenii, care reusesc, mai mult sau mai putin, sa ii accepte sa traiasca alaturi. Succesul cartii se datoreaza atat stilului cuceritor al autoarei, cat si valorii autentice pe care aceasta stie sa o imprime scrisului sau.
0 comentarii | | edit post
Reacții: 
iulia

Hei !Cei de la editura Litera vin cu o super oferta !
Colectia „Biblioteca pentru toti ” la pretul de 5 lei !Pentru cei ce nu au apucat sa isi cumpere cartile dorite din colectie acum ocazia :)
De asemenea tot la un pret redus mai gasiti si Rătăcire , Focul , Crescendo cu 31.9 RON fiecare si multe altele
Daca suntenti interesati puteti intra aici pentru mai multe detalii
Grabiti-va oferta este in limita stocului disponibil
0 comentarii | | edit post
Reacții: